Dacă o căutați pe Instagram, ca prime vorbe la profil veți găsi: "ᴇxᴛʀᴏᴠᴇʀᴛ ɪɴ ʟᴏᴠᴇ ᴡɪᴛʜ ᴡᴏʀᴅs"
Bianca este îndrăgostită nu doar de cuvinte, ci de viața asta cu de toate. Are un zâmbet copilăros, cald pe care l-am simțit de la primul schimb de cuvinte, telefonic, în toamna anului 2019. Cu Bianca am vorbit doar virtual, până acum, dar simt eu că ne vom găsi și în offline cât de curând.
Acum câteva săptămâni, într-o zi de Septembrie de culoarea mierii, mă aflam în New Canaan și ceva m-a inspirat să-i las un mesaj pe Instagram și să o provoc la un mini-interviu.
Cu răspunsurile Biancăi marchez revenirea pe blog și un nou sezon creativ și creator.
***************************************************************************************************************************************************************************************************************************
1. Care sunt trei momente importante din viața ta la care te-ai opri pentru a ne spune cine ești?
Nu cred în momente importante sau mai puțin importante în viața mea, cred că cele mai grele au fost borne ce mi-au șlefuit ritmul și structura interioară, pe care le-am procesat mai greu, dar care mi-au oferit lecții, fără îndoială.
Dincolo de faptul că am trăit ceva experiențe până la această vârstă, tind să-mi spun că mai am mult de lucru și de învățat, până ajung să spun cine sunt. Plus că nu prea-mi place să mă autodescriu, las lucrurile sau oamenii din jurul meu să o facă :)
2.Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?
Îmi place să spun că suntem un proces în derulare, nu obișnuiesc să trag linie la final de fiecare an și să observ pe unde am ajuns. Poate e felul meu de a mă proteja, poate e o doză de inconștient, depinde de perspectivă. Dar eu apreciez că, în definitiv, nu mă iau foarte în serios cu tot ce înseamnă viața de adult și prefer să mă refugiez în tot ce înseamnă ludic și colorat, atât cât pot.
3. Care consideri că sunt cele mai importante realizări din viața ta de până acum?
Mă feresc să fac topuri de acest gen, dar fac o încercare.
Cred că cea mai importantă realizare o reprezintă capacitatea de a strânge în jurul meu oameni care mă bucură, cu adevărat, în fața cărora pot fi eu, fără filtre și dantele.
Apoi, libertatea de a face ce-mi place. Sună clișeic, dar cred că este un privilegiu să poți spune asta, în zilele noastre.
O a treia realizare cred că este că am început să-mi dau voie să simt atunci când ceva nu funcționează bine (da, nu e mereu frumos și colorat în viață precum e în social media) și să nu mai îndrept gândurile spre zări optimiste, pentru a contracara stările.
4. Care sunt provocările vieții de om în PR și comunicare?
Meseria de PR este relativ nouă. Încă mă mai întreabă oamenii dacă nu sunt la relații clienți :))
Dincolo de asta, e o profesie boemă (văzută din afară), dar grea (după ce ne suflecăm mânecile și ne apucăm, real, de treabă).
Ca orice meserie, e important să-ți placă, pentru că e solicitantă și angrenează multe persoane în tot acest proces, dar, cu toate acestea, cam aici este strălucirea ei: că poți cunoaște oameni faini și îi poți sincroniza în momente-cheie, pentru a aprinde scânteia.
PR-ul poate fi glossy, fake, denaturat, depinde de fiecare cum îl vede și cum ii place să-l practice. Eu merg pe naturalețe și bun simț. Mereu.
5. Cum definești curajul?
Curajul, pentru mine, este o virtute ce nu poate fi absolut deloc simulată. Dacă aș putea echivala termenii, aș spune că este absența fricii.
6. Trăim vremuri interesante, provocatoare; la ce resurse interioare apelezi pentru a-ți menține starea de bine?
La umor, și o spun fără să clipesc. E o supapă în care mă refugiez non stop. Sunt genul de persoană care mă și autoironizez, cu precădere atunci când nu sunt într-o formă emoțională bună. Ține de noi să găsim resurse să ne adaptăm și să mergem mai departe. Din păcate, nu parcurgem cele mai ușoare vremuri, dar dacă ar fi să facem apel la istorie, am putea observa că bunicii și străbunicii noștri au trăit perioade mult mai complicate decât cele actuale. Așadar, poate dacă am accepta și am realiza asta, ne-am bucura de puterea clipei prezent.
7. Daca ar fi să privești Viața ca pe o călătorie, unde crezi că te afli, acum, pe acest drum?
Niciodată nu am pus preț pe vârstă. Sper să nu o fac nici de acum înainte. Părinții mei au fost genul de persoane ce nu-și arătau vârsta, iar asta mă fascina, deși nu erau la curent cu fel de fel de teorii evoluționiste. Astfel, dacă ar fi să-ti răspund la întrebare, cred că sunt undeva pe la 18-20 ani, când încă mă bucur de chestiile insignifiante, de planuri făcute în pripă (am ajuns in punctul in care îmi fac valiza în maximum 5 minute), fără să pun preț de obiecte valoroase sau bunuri materiale și cu grija că mai am o groază de învățat (a se observa că am fost și sunt o tocilară autentică).
La final, vă las cu un îndemn pe care Bianca-Olivia îl are undeva pe Instagram:
Say it often, when you really mean it. #TeIubesc ❤️