Probabil că și pentru tine există oameni pe care îi întâlnești și simți că drumul tău și al lor s-au intersectat exact când trebuia.
Pe doamna doctor Cristiana Odukoya am cunoscut-o personal în ianuarie 2025, la prima mea consultație pentru perimenopauză, o întâlnire care n-ar fi avut loc fără îndrumarea minunatei doamne doctor Andreea Velișcu, a cărei pacientă sunt cu recunoștință din 2016.
Pe 22 ianuarie 2025, am intrat în cabinetul doamnei doctor Odukoya cu acea curiozitate discretă pe care o poartă orice pacient când merge la un medic nou. Am ieșit cu sentimentul că am vorbit cu cineva care alege, în mod conștient și zilnic, să fie cu adevărat prezent pentru omul din fața ei. Anul acesta la finalul lunii ianuarie, am mers la o noua consultație pentru a stabili un plan de susținere hormonală pe timpul unei perioade sensibile și provocatoare din viața fiecărei femei — perimenopauza.
Ulterior, când am invitat-o să răspundă câtorva întrebări pentru acest interviu, a acceptat cu aceeași naturalețe și seriozitate cu care, bănuiesc, face tot ceea ce face. Ceea ce a urmat a fost o conversație despre viață, vocație, curaj și despre felul în care alegi să construiești ceva durabil — în medicină, dar și în viața personală.
*******************************************************************************************************
1. Care sunt trei momente importante din viața ta la care te-ai opri pentru a ne spune cine ești?
** Momentul in care am devenit responsabilă pentru altcineva, respectiv familie (soț și copil/copii).
Am descoperit maturizarea, grija în adevaratul sens, stabilitatea, responsabilitate.
** Mai multe momente în care am întâlnit oameni-cheie care mi-au schimbat direcția, perspectiva și m-au scos din zona de confort. M-au învățat valori și dorința de sens, nu doar rezultate.
** Momentele de creștere personală - când am învățat să spun nu, când am învățat să cer ajutor, și în care am ales consecvența în locul entuziasmului de moment. Am învățat limite personale, respect de sine, claritate, vulnerabilitate, încredere, conectare, autodisciplina.
2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?
Cred ca o forma de egoism asumat (râde). La un moment dat am înțeles că dacă nu îmi urmez propriile valori și propriul drum, risc să trăiesc viața altcuiva. Așa că am ales să fiu atentă la ce îmi doresc cu adevărat și să construiesc în jurul acelui lucru. Cu mult sacrificiu, nu genul de egoism care exclude, ci cel prin care să mă pot respecta în primul rând pe mine ca mai apoi să-i respect așa cum trebuie și pe ceilalți. M-a condus, probabil, dorința de a nu mă mulțumi cu puțin și de a mă pune constant la încercare. Și de a nu alege niciodată drumul ușor. Îl aleg mereu pe cel lung și greu.
3. Cum se simte să știi că ajuți atâtea cupluri să devină părinți?
Este o responsabilitate imensă, dar și un privilegiu. Chiar dacă nu neapărat intrăm în partea emoțională, știu că în spatele fiecărui cuplu este o poveste de speranță, de încercări și de suferință. Acest lucru mă obligă sa fiu prezentă, riguroasă și empatică. Satisfactia nu vine doar din reușită sau validarea muncii făcute cu seriozitate și dedicare, ci și din impactul real în viața oamenilor, faptul că ajut o familie să aibă sensul cel mai profund. Simt recunoștință, dar si smerenie; accept că zilnic învăț și fac tot posibilul ca mâine să fac mai bine ca azi.
4. Care sunt provocările vieții de medic ginecolog?
Presiunea responsabilității permanente. Decizii rapide, corecte, câteodată în situații limită, grija față de două vieți simultan. Presiunea deciziilor care au consecințe majore, dar și psihologice importante.
Sentimente care trec rapid de la extaz la agonie. De la bucuria unei sarcini confirmate la pierderea ei, infertilitate sau diagnostice oncologice. Prezența noastră în unele dintre cele mai vulnerabile momente din viața pacientelor, în care este nevoie de empatie, dar și de capacitatea de a rămâne echilibrat emoțional.
Programul imprevizibil și continuu. Realitatea este că nu se termină la finalizarea programului și în fapt, niciodată.
5. Cum definești curajul?
Curajul nu cred ca este absența fricii. Cred că e decizia de a merge înainte în ciuda fricii. Nu este întotdeauna spectaculos, de multe ori este tăcut. Poate fi medicul care intră în sala de operație știind responsabilitatea uriașă pe care o poartă, poate fi omul care începe de la zero, poate fi persoana care cere ajutor, sau cea care își asumă consecințele deciziilor chiar daca este inconfortabil, sau rămâne demnă când ar fi mai ușor să se sustragă. În esență, pentru mine, este fidelitatea față de propria persoană, chiar și atunci când implică risc, expunere sau efort.
6. Trăim vremuri interesante, provocatoare; la ce resurse interioare apelezi pentru a-ți menține starea de bine?
Claritatea și disciplina, și cumva reducerea lucrurilor complicate la lucruri simple.
Îmi reamintesc constant de ce fac ceea ce fac și încerc pe cât posibil să separ ce pot controla de ceea ce nu pot controla. Nu e ușor, încă învăț. Dar mă ajuta mult rutina, organizarea, si momentele în care aleg conștient sa mă opresc. Caînd ritmul devine prea intens, caut liniștea în conversații sincere sau momente de reflecție. Apoi, recunoștință. A început sa devină o practică zilnică și probabil cea mai importantă resursă. Îmi amintesc de tot ce merge bine și de oamenii care fac posibil acest lucru. Și nu în ultimul rând, probabil reziliența. Am învățat să accept că nu toate lucrurile ies perfect și că echilibrul vine din adaptare și progres. Dar neaparat progres. Mă ajută să privesc dificultățile ca pe etape, și nu obstacole definitive.
7. Dacă ar fi să privești Viața ca pe o călătorie, unde crezi că te afli, acum, pe acest drum?
Cred ca într-o etapa de consolidare. Nu mai sunt chiar la începutul drumului când totul înseamnă descoperire, dar oricum, departe de final. Construiesc conștient, organic, cu mai multă claritate, pășesc mai mult din convingere. Am înțeles că drumul nu înseamnă doar destinații atinse, ci felul în care merg. Mă preocupă mai mult echilibrul, sensul, și impactul pe care îl am, nu doar viteza. Dar, curiozitatea rămâne. Ea mă ajută să vreau mai mult și să continui să ating obiective.
8. O dorință sau un vis pentru 2026?
Liniște și sănătate. Liniște în gânduri, în decizii, în ritmul meu de zi cu zi. Sănătate ca fundament pentru tot ceea ce vreau să construiesc și să ofer mai departe.
La finalul acestui interviu, îmi amintesc de prima consultație și de felul în care doamna doctor Cristiana m-a ascultat cu atenție, empatie, prezență. Acum, după ce i-am citit răspunsurile, înțeleg că nu a fost o pură întâmplare, ci este, pur și simplu, modul ei de a fi.
Mulțumesc, doamnă doctor, pentru generozitatea acestui dialog.
Iar dacă acest interviu v-a trezit curiozitatea — rămâneți aproape. Probabil nu este ultima dată când o să ne auziți pe noi două împreună.