”Aș spune că iubirea matură, adevărată așa cum o văd eu, implică și este esențial păstrarea individualității. Fără ea, nu cred că vorbim de iubire, poate de dependență, teamă de singurătate sau alte motive greșite pentru care suntem în relație. Forța emoțională de a iubi vine din puterea noastră de a sta singuri, fără să ne însingurăm, din conectarea profundă cu propriile nevoi, cu propria noastră identitate și din puterea de a avea relații bune și cu alți oameni, nu doar cu cel iubit. Cred că cine spune că iubește un singur om este mai degrabă o dovadă de egocentrism și nu de iubire. Cred în loialitate și fidelitate, însă iubirea este o practică zilnică în toate relațiile noastre, sigur exprimată într-un fel diferit.”
Despre Domnica Petrovai aflasem, acum cativa ani, ca este unul dintre psihoterapeutii de frunte din tara noastra. Dupa ce i-am citit excelenta carte dedicata relatiilor de cuplu ”Iubeste si fii iubit/a”, am ”lansat” in Univers intentia de a o intalni, intr-o zi.
Sunt o persoana care crede ca, daca este pentru binele nostru, Universul ”lucreaza” pentru a ne transforma dorintele in realitate. Asa ca, sambata, 15 Decembrie, am avut bucuria de a ma afla in prezenta Domnicai la workshop-ul cu numarul 3 din cadrul programului ”Practica starii de bine” (http://www.mindeducation.ro/events/practica-starii-de-bine/?fbclid=IwAR3PISBzUEbvinboc_sOktLdDAqiJVOda5B6lI_G_ShLUzIGc7Zr7b5In-o)
Am fost placut surprinsa sa observ numarul mare al celor prezenti (la o privire de ansamblu, as zice ca am fost vreo 25 de persoane, cu o repartitie pe sexe, aproape egala :)).
Cele trei ore alocate intalnirii au trecut, prea repede! M-a impresionat ”limpezimea” cu care Domnica ne-a vorbit despre temele zilei, respectiv: frica de abandon, vulnerabilitate, intimitate. Claritatea cu care a scris cartea am regasit-o si in cadrul interactiunii directe. Ca sa citez o participanta: Domnica a fost de o ”precizie matematica”.
Cu o delicatete sufleteasca aparte, Domnica si-a inceput discursul impartasindu-ne din experientele personale legate de abandon. A punctat, apoi, pornind de la nevoile bebelusilor, cat de importante sunt in orice tip de relatie:
- Atentia
- Conectarea emotionala
- Spatiul
Despre exprimarea vulnerabilitatii in cuplu a vorbit ca despre o recunoastere reciproca a nevoilor profunde ale fiecaruia dintre parteneri.
Spre final, ne-a oferit cateva practici care sa ne ajute in cultivarea starii de bine, respectiv:
- Identificarea listei de distractori in relatia cu starea de disconfort. Mare atentie la alegerea distractorului potrivit! De exemplu: daca va place dansul, nu ”fugiti” de starea de disconfort prin refugiul imediat in dans, ci mai intai, ”stati” cu emotia, acceptati ceea ce este, asa cum este. Distractorul corect este cel care asigura ”reincarcarea” de lunga durata, si nu analgezicul de moment!
- Timp de o luna, sa ne notam, zilnic, spre ce ne canalizam energia, de ce alegem sa o facem. Vom primi niste ”insight-uri” de mare ajutor in identificarea activitatilor care nu prea corespund cu cine suntem si ce ne dorim. ”Ne reamintim rar, cine suntem si ce ne dorim” (a spus Domnica)
- Sa ne ”uitam” la ce si cum oferim in relatii. Sa fim expliciti in modul de exprimare.
- Pentru a fi prezenti in relatie este important sa fim prezenti cu / in noi, conectati la propriul corp.
Aceste cateva idei redau mult prea „sarac” continutul de informatii pe care Domnica ni l-a oferit cu deschidere si drag de oameni!
Daca va intrebati, de ce ”apropiati, dar cu radacini”, metafora asta vine tot de la Domnica, inspirata fiind de cartea ”Viata secreta a copacilor” (adaugata la lista mea de citit in noul an).
Ziua de sambata mi-a adus un nou semn ca, si in Romania, avem oameni extraordinari care se ocupa de ”ecologia relationala”!
Sper sa avem parte de o noua scriere a Domnicai Petrovai, cat mai curand!