“The future belongs to a very different kind of person with a very different kind of mind — creators and empathizers, pattern recognizers, and meaning makers.”
― Bernadette Jiwa
Ana Groszler face parte din rândul celor despre care spune Bernadette. Cu Ana am interacționat prima dată în Septembrie 2020, pe LinledIn. De atunci, ne susținem reciproc activitatea de antreprenoare creative. Am vrut să aflu mai multe despre Ana, așa încât am invitat-o la un interviu online. Mă bucur să-l împărtășesc cu voi acum în preajma Crăciunului.
1. Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să ne spui cine ești?
Aș spune că unul dintre momentele care m-au construit a fost cel în care am realizat că îmi place să scriu povești la fel de mult pe cât îmi place să le citesc sau să le ascult. Asta se întâmpla prin clasele primare, când am scris prima poveste. I-am spus Secretul scoicilor marine, iar personajul principal era o fetiță cu abilități de detectiv particular.
Câțiva ani mai târziu, am ales o facultate economică și un master în comunicare, am lucrat în logistică, marketing și în advertising, însă scrisul mi-a rămas aproape. La un moment dat, nu m-am mai regăsit în ceea ce făceam și nevoia de schimbare a devenit foarte puternică. După o vreme, l-am cunoscut pe Stefan, partenerul meu de viață și prietenul meu cel mai bun și, încurajată de el, am pășit pe drumul freelancing-ului. Am urmat cursuri de scriere creativă, de improvizație și de teatru ca să mă aud, să mă văd și să mă înțeleg mai bine. Am prins mai multă încredere în poveștile mele, am făcut voluntariat în zona ONG-urilor, am publicat în reviste pentru copii și am avut câteva proiecte de creare de conținut. Oferta de job în Elveția ne-a adus în Zürich și odată cu sosirea Avei în viața noastră s-a deschis un capitol tare frumos, cu bucurii, trăiri și provocări noi.
2. Cum îți „hrănești” creativitatea?
Pentru mine, creativitatea este o abilitate ce trebuie exersată, dar și o stare ludică. Îmi priește să scriu literatură pentru copii, aici mă simt în largul meu. Când încep o poveste, obișnuiesc să-mi fac un plan, altfel, lăsate de capul lor, ideile s-ar dilua până la dispariție. Îmi plac mult întrebările în căutare de răspunsuri, sunt pretexte grozave pentru povești, iar Ce ar fi dacă? este una dintre preferatele mele. Plimbările în natură creează spațiu pentru inspirație, îmi deschid lumea interioară către cea exterioară și îmi antrenează simțurile. Citesc mult, citesc divers și recitesc, musai cu o ceașcă de cafea alături. Născocesc istorioare împreună cu Ava, fac asocieri neobișnuite de cuvinte, iar atunci când mă simt blocată, aștern pe hârtie ce-mi trece prin minte până când motorul creativității repornește.
3. Care sunt provocările din viața de freelancer / antreprenor creativ? Cum te-ai adaptat crizei din aceste luni?
Trecerea la statutul de freelancer a fost cu multe necunoscute și lecții. Nu aveam un proces de lucru pus la punct, nu aveam o echipă și nu mai aveam salariul de la sfârșitul lunii. Lumea nouă în care intrasem se mișca după alte reguli, ia incertitudinea era la tot pasul. Aveam în schimb un aliat în omul de lângă mine, iar asta mi-a dat răgaz să mă dezmeticesc. Am făcut voluntariat în comunicare, am urmat cursuri de scriere creativă și am devenit membru al Impact Hub București unde am întâlnit antreprenori, care m-au inspirat să îmi schimb perspectiva și abordarea. Au urmat apoi și alte întâlniri benefice și, picătură cu picătură, lucrurile s-au așezat în capul și în jurul meu. Mi-am găsit comunitatea, cu tot ceea ce înseamnă ea, am legat prietenii și fiecare eveniment la care am participat a fost prilej de lucru cu emoțiile mele.
Freelancing-ul m-a scos din zona de confort, dar mi-a adus în cale oameni grozavi, cărora le sunt recunoscătoare pentru timpul oferit și învățături. M-am convins că disciplina desțelenește mintea și înflorește inspirația. M-am organizat și mi-am construit un proces de lucru. Nu a fost ușor, dar am acceptat că incertitudinea face parte din călătorie. Am descoperit că eșecul se poate transforma într-o oportunitate. Am învățat cum să mă prezint pe mine și munca mea în fața oamenilor, ce să fac și ce să nu fac în colaborările mele profesionale, ca să mă pot bucura de relații sănătoase și durabile. Încă învăț și mi se pare normal să fie așa.
În Elveția, totul era nou si trebuia să încep de undeva, așa că m-am implicat în comunitatea locală. Am ținut câteva lecturi publice pentru copii, am participat la două festivaluri de povești și am vorbit despre România, ca invitat în cadrul unui eveniment. Când ne-am trezit cu pandemia la ușă, totul a înghețat. De atunci, m-am concentrat mai mult pe scris, mi-am deschis firma și mi-am găsit colaboratori, am început promovarea online și mi-am adus cărțile în două librării din Zürich. Pentru anul 2022, am câteva planuri și idei, rămâne de văzut cum se va contura viitorul.
4. Ce a devenit posibil pentru tine, dar nu era posibil când aveai 20 de ani?
Seninătatea cu care mă înțeleg și mă cuprind, chiar și în zilele mai puțin bune. Conștientizarea faptului că sunt într-o continuă devenire. Stefan și Ava și susținerea lor totală, prieteniile formate, experiența adunată și meseria de scriitoare.
5. Ce te-a determinat să ajungi unde EȘTI acum?
Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc, să vizitez locuri și să întâlnesc oameni noi, iar de câțiva ani ne doream amândoi să vedem cum se trăiește și se muncește prin alte locuri. Așadar, când Stefan a primit o ofertă de job, ne-am luat inima în dinți și sfârșitul lui iunie ne-a găsit în Zürich.
6. Cum definești curajul?
Curajul înseamnă asumare și vulnerabilitate. Curajul este prietenul tău interior, care îți dă zvâc atunci când teama te blochează și, cu fiecare pas făcut, te conduce spre o existență cu sens.
7. Ce cărți ai în pregătire acum?
Cole goes on Holiday / Grif geht auf Reisen (Grif pleacă în vacanță, titlul original) a apărut în timpul unui atelier de scriere creativă și este despre un om de zăpadă puțin ursuz, dar simpatic în felul său, care adoră bomboanele de ciocolată și nu suportă de fel imprevizibilul. Cartea aceasta deschide șirul cărților publicate independent prin Amazon. În curând, va urma cea de a doua carte din serie: Cole and the Flying Carpet(Grif și covorul zburător, titlul original). De data aceasta, omul de zăpadă trece printr-o nouă peripeție, împreună cu un covor vorbitor și un căpcăun cam derutat. Grif și covorul zburător va fi și ea disponibilă pe Amazon, în format ebook și print, în engleză și în germană. Ca această nouă carte să fie posibilă, eu și Grif am avut suportul unei echipe, căreia îi mulțumesc și aici. Astfel, ilustrațiile savuroase sunt semnate de Ana-Iulia Glonin, redactarea textului în română de Cezarina Nicolae, traducerea din română de Henrike Brădiceanu-Persem, designul cărții de Stefan Groszler și cel al copertei de Seba Dragu. Sperăm să găsim o soluție și pentru cărțile în română, pentru a le putea publica în curând.
La începutul anului viitor, vom publica povestea neobișnuită a lui Toma, un puști care într-o dimineață mohorâtă de luni pleacă spre școală și chiar la trecerea de pietoni, dă nas în nas cu aventura vieții sale. Acum cartea este în lucru și așteptăm cu nerăbdare să vedem produsul final.
8. O întrebare la care ai vrea să răspunzi și care nu se regăsește în cele de mai sus ☺
Ce mi-aș spune mie la vârsta adolescenței?
Nu te lua la întrecere cu timpul, îmblânzește-l.
Dragă Ana, îți mulțumesc pentru timpul oferit și bucuriile creative cu care ne încânți sufletele de copii mici și mari! Abia aștept să-ți citesc noile cărți!